Sticlele aruncuncate în ocean...

 Milioane de cărţi ascunse sub nisipul plumburiu al mării zac neatinse de creierile umane.Lumea luptă pentru supremaţie, precum fiarele pentru supravieţuire.Însă uităm de cărţile ce adună praful coridoarele infinite ale bibliotecilor.Uităm de cărţile ce suspină pe rafturile unei librării.Ne plângem că preţurile sunt exagerate la cărţi şi nu ne putem permite să le cumpărăm, oare aşa să fie?
  O carte, odată citită, rămâne în tine până la ultima suflare, iar rochia ce ţi-o cumperi azi e valabilă până la următorul sezon. Şi totuşi unii oameni citesc. Citesc pâna la la disperare, până la uitare. Marii cititori ai lumii au fost şi rămân a fi Goethe, Poe, Wilde, Eminescu, Stănescu, Blaga, Eliade, un şir infinit, din fericire. Papini spunea într-un text "că marii cititori sunt cei mai mari scriitori". Ei au fost acei care au găsit " acea sticlă aruncată în mare" pe care urmăm să o găsim şi noi.
  Sunt cărţi în lume care au stârnit şi vor stârni generaţii din generaţii. Cărţi care au ţipat, au plâns, au cântat adevărul.
Ascund şi eu, sub membrana  craniului osos, cărţi...Sunt puţine, poate chiar prea puţine, dar ştiu cu siguranţă că nu vor fi niciodată multe.
"Lorelei" de Ionel Teodoreanu este cartea care am cuprins-o de la prima până la ultima pagină.Mă regăseam, probabil, acolo cel mai mult. Teodoreanu prin acest roman mi-a demonstrat că oamenii ramân , totuşi, neschimbaţi, că în viaţă clipele unice sunt numărate pe degete , iar viaţa pe secunde.Eroina Lorelei, deşi moare, îl ademeneşte pe soţul ei, Catul Bogdan, chiar şi după moarte.De aici se divulgă şi taina numelui neordinar pe care aceasta îl poartă. Exista o legendă germanică precum că o sirenă, Lorelei, cu o voce hipnotică ademenia pescarii în apele ei. Odată prinşi în vraja acelui cântec, aceştia erau dispăruţi.
Catul Bogdan se îneacă într-o lume unde era doar el şi ea, într-o dragoste eternă.Se detaşează pe o insula eutanasiacă, precum cea din "Cezara" de Mihai Eminescu. "Lorelei" m-a învăţat să iubesc.Să tind spre ceva mai mult decât o contabilitate  a sentimentelor. De fapt, acesta şi este mesajul romanului.Acea dragoste absolută nu poate exista în cotidian, ci doar în lumea perfectă între cer şi pământ. Ionel Teodoreanu este una din "sticlele aruncate în mare". Acest român este nu doar un fenomen al istoriei literaturii române, dar şi unul universal, cred eu. Stilul acestuia, simplu , dar foarte profund, dă acea splendoare romanului "Lorelei".
Am învăţat să iubesc, dar şi să urăsc din cărţile citite.
"Ora 25" de C.Virgil Gheorghiu mi-a arătat lumea sadistă în care trăiesc şi demnitatea personajelor ce supravieţuiesc în ea. Acest roman autobiografic, transpus în fiecare personaj, m-a făcut să urăsc, dar în acelşi timp să iubesc viaţa.
Demnitatea şi libertatea gândului împotriva terorii şi sadismului uman sunt problemele de bază abordate în acest text. Este genul de roman pe care odata ce l-ai citit, te lasă imobil, gol, precum un tsunami. Însă o dată ce năvălesc gândurile în tine, rişti să fii înecat.Izul albastru al libertăţii e mesajul principal al acesui roman. Aş spune că e un ţipăt pentru oprirea lumii programată la prostie şi ură. Autorul romanului, C. Virgil Cheorghiu , e un om special pentru mine prin sinceritatea şi adevărul pe care îl spune.


Adevăruri care nu vor fi uitate de lume, care şi-au lăsat rana prea adânc pe axa timpului. Acest roman poate fi raportat nu doar la istoria literaturii, dar şi cea a omenirii. Nimeni nu uită războaiele, unde nimeni nu are de câştigat nimic... nici o victorie...
Totuşi rămân multe sticle în ocean şi nu ştim când şi unde le vom găsi. Oportunitatea de a le găsi mereu există, depinde de noi cum profităm de ea. Cineva le găseşte la mal("sticlele"), cineva în adâncul mării. Magia căutării acestor cărţi-cheie este adevărata şi veşnica plăcere.
  Orice carte-cheie deschide, de fapt, o uşă în tine, acea uşă care o vom căuta milenii de mileniii...