Am şi eu o lume a mea!

Cioburi de sticlă, dispersate prin toată lumea. Câteva  rătăcesc în galaxii şi prin sertarele lăsate deschise dimineaţa în grabă. Sunt mii de sticle dintr-o sticla întreagă, o oglindă mai bine spus. Uite am găsit una, tu ai găsit-o pe a doua, el pe a şasea .Le-am găsit pe toate în final. Le lipim şi ce avem? Oglinda spartă de miile de resacuri, dar totuşi o oglinda borelică.Mii şi mii de scântei, mii şi mii de feţe într-o oglindă lipită ca un mozaic pe pereţii văruiţi în albastru. Nu are o formă anume, nici chiar eu nu o pot desluşi. Cioburi noi apar, altele dispar. Dar atît de ideală... pentru mine... bineînţeles..
E o oglindă de gânduri şi emoţii intense, aşa spartă e cea mai pură şi clară oglindă.
Am aruncat-o zeci de ori prin camera mea, sute de ori în paharele cu apă sidefie , şi am găsit-o încălcită în atolurile cărnoase şi lipsite de piele.
Am aruncat-o de mii de ori în Univers şi o priveam cum se leagănă pe Neptun, am întors capul de la fereastră şi am văzut-o din nou la mine pe pat.Am luat-o în mâini şi mă priveam. Avea, mii de ochi şi buze, dinţi şi nasuri, şi doar un cap, un creier ce zvâcnea haotic. Simţi-i cu degetele pe oglindă nişte zgârâieturi , mi-am spus in gând "De unde?"- Am întors-o pe partea dorsală.Era notat de mine chiar "Lumea Mea".Stupid ve-ţi crede cum de nu mi-am dat seama de-ndată.

Uitasem poate că oglinda cu mii de cioburi de sticlă este o lume creată de mine. De ce? Din cauza nebuniei ce hoinăreşte prin sânge.
Am şi eu o lume a mea. Ea nu poate fi  mică sau mare, rece sau fierbinte, goala sau plină, tristă sau fericită, ea, poate fi doar a mea...