marți, 16 aprilie 2013

habar nu avea...

era Miercuri, 16 aprilie 2008.
trecuse jumătate din primăvară.
bătea un vânt plăcut şi colorat de flori.
după lungi "închinări" în faţa părinţilor, care au durat 3 săptămâni, i-au permis să meargă la acel concert.

habar nu aveau de existenţa unui altuia.
era un simplu concert, cu multă lume, îmbulzeală, ochi vopsiţi în cărbune, haine negre, muzică grea şi câţiva colegi de clasă.

"Dana, fă cunoştinţă acesta e prietenul meu din curte. Sper că nu te superi că a venit?!", a urmat un chicot de adolescent aflat în perioada pubertăţii.

 habar nu avea că acel prieten din curte al unui prieten avea să o trezească diminețile cu un sărut pe frunte.

"Salut, îmi pare bine de cunoştinţă, sunt Dana", şi ochii ei s-au lăsat în jos la sticlele de bere.
"Vrei?"
"Nu, merci."

atunci ea avea ochii mari şi naivi , buzele uscate de vânt, minte de copil liber şi în floarea adolescenței.
ştia despre iubire din filme, cărţi, povestiri, din vocile altora şi din amintirile lor, adesea triste.
ştia ce e iubirea faţă de mamă, tată, soră, bunică, bunel, mătuşă, lectură, muzică, timp liber, etc., dar nu ştia ce e iubirea pentru un străin de sex opus şi care la prima vedere nu i-a stârnit un mare interes.

habar nu avea că ochii lui sunt verzi şi calmi, că braţele pot fi puternice dar în acelaşi timp un colţişor perfect pentru a uita de probleme, că vocea lui o dată auzită o va face să trăsalte la celălalt capăt al firului de telefon, că va petrece ore în faţa oglinzii pentru a fi mai specială în acea zi doar pentru el, habar nu avea...

era ora 22.45, oră târzie pentru o puştoaică de 16 ani şi cu părinţi destul de stricţi în ceea ce priveşte educaţia.

"Băieţi, eu trebuie să plec!", a icnit un ţipăt surd din cauza că muzica era la putere.
"Uite, hai mai ascultăm 3 piese şi apoi te petrec", i-a spus spus străinul cu ochi calmi şi verzi.

îi convenea "oferta", mai ales că era târziu şi se cam temea să apuce singură un taxi.

cele 3 cântece s-au scurs şi el a ajutat-o să-şi îmbrace trench-ul.

"Pa." i-a zâmbit ruşinos, crezând că  mai mult nu o să-l mai vadă.
"Pe curând! Mai vorbim", i-a strigat el din urmă.

nu a luat în seamă cuvintele lui. nu pentru că nu i-ar fi păsat, ci pur şi simplu pentru că habar nu ştia cum să reacţioneze.

într-un final sau într-un început au vorbit şi îşi vorbesc necontenit prin cuvinte, fapte, acţiuni, emoţii, amintiri, clipe, respiraţii, tăceri, zâmbete, lacrimi, atingeri, tempouri de voce, deja de 5 ani.

acum ea are ochi "de vulpe", priviri ascuţite, păr "de foc" şi gânduri filosofico-perverso-mature.
şi se "droghează" cu dragostea lui, care nu distruge, nu ucide.
a găsit drogul perfect, fără efecte nocive.

habar nu avea...că a spune "te iubesc" îi va provoca lacrimi de fericire.

habar nu avea că va iubi vreodată.


    da' chiar "no one"

p.s. daţi-mi voie eu azi voi fi foarte siropoasă :D



Un comentariu:

  1. foarte fain....va doresc sa aveti parte de aceasta iubire o viata intreaga....sa nu dispara acest sentiment placut....sa va iubiti pe zi ce trece tot mai mult si mai mult :*(hug)

    RăspundețiȘtergere