cum o fi tăcerea?

gălăgie.

e multă gălăgie în jurul nostru.

eu am o predilecție pentru ultimele rânduri din sălile pentru prelegeri.
nu pentru faptul că nu vreau să ascult lecţia, din contra, anume din acel unghi informaţia pare mai clară. sună straniu.

dar anume de acolo observi anumite detalii.
atunci când profii spun lucruri utile, unii sunt prea ocupaţi cu ultimele tendinţe în materie de modă iar apoi auzi un ţipăt ascuţit: "staţ' oleacă, eu nu am auzât şi-aţi spus".
dacă proful e tolerant atunci va mai repeda o dată în pofida gălăgiei, dacă nu atunci va ţine o lecţie întreagă despre respect şi cei 7 ani de acasă. şi într-o oarecare măsura are dreptate, dar e târziu să reamintești o informaţie a cărui termen de valabilitate a expirat deja.

există aşa tip de oameni care nu fac nimic altceva decât gălăgie.

stând în ultimele rânduri analizezi mai bine panorama per ansamblu.
unul se amuză în angry birds.
altcineva povestește ce a făcut noapte trecută la drive şi cât de bine au "tusit".
una relatează ultimele bârfe din lumea universitară.
alţii încearcă să se arunce cu fraze gen " da' eu iaca citisem în cartea "(un oarecare titlu)" că...", după care rămân un pic perplexă deoarece asta nu ar avea vreo legătură cu subiectul discutat.
adesea totuşi se încheagă nişte dezbateri, iar contraargumentul dat este luat drept atac la persoană, păcat că la noi încă nu există o cultură a dezbaterilor.

e gălăgie.
se aud foşnete de voci şi nici un cuvânt bine pronunţat.
se văd doar guri căscate şi nici o acţiune concretă.

uneori stai în ultimul rând şi te delectezi.
alteori profiţi de aceste foşnete şi încerci să citeşti urmărind din când în când motoarele diesel de pe strada Mateevici.
uneori închizi ochii şi încerci să asculţi profesorul.
alteori taci şi dai răspuns în gând la orice întrebare enunţată de prof, întrebare ce sporeşte şi mai acut foşnetul de voci care apoi ajung a fi tornade de sunete. iar răspunsul e atât de evident.

e gălăgie.
e foarte multă gălăgie nu doar în sălile pentru prelegeri.