Despre Demnitate

Când aveam vreo 10 ani, el m-a învăţat conexiunea în serie şi paralel a firelor electrice, nu pentru că aş şti ce însemna aceasta, ci din simplu motiv că îi place să fiu alături când e ocupat.

Petreceam ore în şir în garajul său bătând cuie în beton, lemn, iar uneori chiar şi în metal(oribil sunet).Cuiele dispăreau ca prin minune, iar eu făceam ochii mari şi nevinovaţi negând orice acuzaţie că aş fi pus mâna pe ele. Aici era un adevărat paradis al copilăriei mele. În timp ce dânsul lucra concentrat la o nouă invenţie casnică, eu mă rătăceam printre cabluri, roţi ale maşinii şi  intrumente, care se teleportau treptat, treptat în camera mea alături de păpuşile Barbie şi jucăriile moi.

Tatăl meu a venit la Chişinău când avea 18 ani pentru a studia istoria. Singur, fără prieteni şi fără bani a început să-şi contruiască propriul flux  al apei.Totuşi libertatea  i-a fost un pic suspendată atunci când a fost nevoit să plece să facă armată la cel mai vechi și mai mare cosmodrom din lume, Baikonur. Amintirile de acolo îl copleşesc şi astăzi . Arde ceva în el ori de câte ori povesteşte despre avioane (e o adevărată enciclopedie a avioanelor), iar visul său era de deveni pilot a unui Boeing 787.

L-aş putea asculta la infinit despre cele mai rapide sau aerodinamice avioane şi mi-ar răspunde la sutele de întrebări nu doar din domeniul aviaţiei.  Da, tatăl meu ştie răspunsul la orice “de ce?” al meu, fie “De ce roşiile sunt roşii?” ,“ De ce teoria relativităţii este relativă?” sau “De ce avem un guvern de 3 lei?” şi fiţi siguri că va răspunde foarte bine argumentat şi… logic.

Îmi place cum râde, are un râs specific lui, acolo unde apare el, vine buna dispoziţie, energia pozitivă şi oamenii buni. Ori de câte ori aud cum râde de o prostie politică la emisiunea “Ora de ras” în casă se face mai cald şi ceaiul devine mai dulce.

            A fost şi este alături de mine în cele mai importante momente, fie  primele lecţii de înot sau cursurile de şoferie, admniterea la liceu sau universitate, dânsul mereu m-a susţinut.

Nu ţin minte să mă fi certat vreodată, din cotra a încercat să găsească soluţii la problemele pe care le confruntam şi de fiecare dată îi reuşea.

Tata m-a învăţat să respect pentru a fi respectată, m-a învăţat să lupt pentru vise, m-a învăţat că nu trebuie să ajuţi de dragul de a primi ceva înapoi, m-a învăţat că un om ce nu ştie istorie e un om pierdut, iar cei ce vorbesc moldoveneasca fac profanare de neam şi credinţă.

Însă lecţia cea mai importantă pe care  mi-a dat-o tata, este demnitatea. Acestu lucru l-am învăţat încă pe vremea când lucra la Ministerul Afacerilor Interne, unde laşitatea  şi ipocrizia sunt la ele acasă. Mulţi au picat testul demnităţii acolo, tatăl meu din contra şi-a întărit-o şi a adunat în jurul său oameni care îl respectă pentru deciziile luate şi afirmaţiile spuse. Totuşi ministerul i-a consumat multe nopţi de coşmar şi zile pline de încordare, într-un final a rezistat 17 ani, după care s-a pensionat. Era o zi fericită pentru mine.Acum am plăcerea să îl văd la orele 18 acasă cu zâmbetul pe buze. Acum poate să ne ia la pescuit sau într-o călătorie în orice weekend sau vacanţă.

Şi totuşi sunt fata tatei pentru că ne plac la nebunie dulciurile, comediile bune, muzica de la Radio 7, ne place să molipsim lumea cu râsul nostru, ne place să călătorim cu avionul şi să gătim ceva deosebit. 

Însă cel mai mult ne place să iubim.