Când aveam vreo 10
ani, el m-a învăţat conexiunea în serie şi paralel a firelor electrice, nu
pentru că aş şti ce însemna aceasta, ci din simplu motiv că îi place să fiu
alături când e ocupat.
Petreceam ore în şir în garajul său
bătând cuie în beton, lemn, iar uneori chiar şi în metal(oribil sunet).Cuiele
dispăreau ca prin minune, iar eu făceam ochii mari şi nevinovaţi negând orice
acuzaţie că aş fi pus mâna pe ele. Aici era un adevărat paradis al copilăriei
mele. În timp ce dânsul lucra concentrat la o nouă invenţie casnică, eu mă
rătăceam printre cabluri, roţi ale maşinii şi
intrumente, care se teleportau treptat, treptat în camera mea alături de
păpuşile Barbie şi jucăriile moi.
Tatăl meu a venit la Chişinău când avea 18 ani
pentru a studia istoria. Singur, fără prieteni şi fără bani a început să-şi
contruiască propriul flux al apei.Totuşi
libertatea i-a fost un pic suspendată
atunci când a fost nevoit să plece să facă armată la cel mai vechi și mai mare cosmodrom din
lume, Baikonur. Amintirile de acolo îl copleşesc şi astăzi . Arde ceva în el
ori de câte ori povesteşte despre avioane (e o adevărată enciclopedie a
avioanelor), iar visul său era de deveni pilot a unui Boeing 787.
L-aş
putea asculta la infinit despre cele mai rapide sau aerodinamice avioane şi
mi-ar răspunde la sutele de întrebări nu doar din domeniul aviaţiei. Da, tatăl meu ştie răspunsul la orice “de
ce?” al meu, fie “De ce roşiile sunt roşii?” ,“ De ce teoria relativităţii este
relativă?” sau “De ce avem un guvern de 3 lei?” şi fiţi siguri că va răspunde
foarte bine argumentat şi… logic.
Îmi place
cum râde, are un râs specific lui, acolo unde apare el, vine buna dispoziţie, energia
pozitivă şi oamenii buni. Ori de câte ori aud cum râde de o prostie politică la
emisiunea “Ora de ras” în casă se face mai cald şi ceaiul devine mai dulce.
A
fost şi este alături de mine în cele mai importante momente, fie primele lecţii de înot sau cursurile de
şoferie, admniterea la liceu sau universitate, dânsul mereu m-a susţinut.
Nu ţin minte să mă fi certat vreodată, din cotra a încercat să găsească
soluţii la problemele pe care le confruntam şi de fiecare dată îi reuşea.
Tata m-a învăţat să respect pentru a fi respectată, m-a învăţat să lupt
pentru vise, m-a învăţat că nu trebuie să ajuţi de dragul de a primi ceva
înapoi, m-a învăţat că un om ce nu ştie istorie e un om pierdut, iar cei ce
vorbesc moldoveneasca fac profanare de neam şi credinţă.
Însă lecţia cea mai importantă pe care
mi-a dat-o tata, este demnitatea. Acestu lucru l-am învăţat încă pe
vremea când lucra la Ministerul Afacerilor
Interne, unde laşitatea şi ipocrizia sunt
la ele acasă. Mulţi au picat testul demnităţii acolo, tatăl meu din contra şi-a
întărit-o şi a adunat în jurul său oameni care îl respectă pentru deciziile
luate şi afirmaţiile spuse. Totuşi ministerul i-a consumat multe nopţi de
coşmar şi zile pline de încordare, într-un final a rezistat 17 ani, după care
s-a pensionat. Era o zi fericită pentru mine.Acum am plăcerea să îl văd la
orele 18 acasă cu zâmbetul pe buze. Acum poate să ne ia la pescuit sau într-o
călătorie în orice weekend sau vacanţă.
Şi totuşi sunt fata tatei pentru că ne plac la nebunie dulciurile,
comediile bune, muzica de la
Radio 7, ne place să molipsim lumea cu râsul nostru, ne place
să călătorim cu avionul şi să gătim ceva deosebit.
Însă cel mai mult ne place
să iubim.